Metoda ştiinţifică


Wikipedia în limba română - enciclopedia liberăDownload this dictionary
Metodă ştiinţifică
Metoda ştiinţifică sau procesul ştiinţific este fundamental pentru investigaţia ştiinţifică şi pentru dobândirea de către comunitatea ştiinţifică de noi cunoştinţe bazate pe dovezi fizice. Savanţii folosesc observaţia şi raţionamentul pentru a propune explicaţii provizorii pentru fenomene, numite ipoteze. Sub presupunerea materialismului metodologic, evenimentele observabile din natură (inclusiv operele artificiale ale omenirii) se explică doar prin cauze naturale, fără a presupune existenţa sau nonexistenţa supranaturalului. Prognozele derivate din aceste ipoteze sunt testate prin diferite experimente, care ar trebuie să fie reproductibile. Un aspect important al unei ipoteze este că trebuie să fie falsificabilă, cu alte cuvinte, trebuie să se poată verifica dacă este falsă. Dacă o propoziţie nu este falsificabilă, atunci nu este o ipoteză, ci o opinie sau afirmaţie care se află în afara domeniului de cercetare ştiinţifică. Este de asemenea important de ştiut că o ipoteză nu poate fi dovedită, mai degrabă, datele dintr-un experiment anume conceput pentru a testa o ipoteză pot ori să sprijine ori să respingă acea ipoteză.

Mai multe la Wikipedia.org...


© Acest articol foloseşte material din Wikipedia® şi este licenţiat sub Licenţa GNU pentru Documentaţie liberă