primul război mondial


Wikipedia în limba română - enciclopedia liberăDownload this dictionary
Primul Război Mondial
Primul Război Mondial (cunoscut şi ca Marele război, războiul naţiunilor sau războiul menit să pună capăt războaielor) a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. În 28 iulie 1914 Austria a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Serbia primise ultimatum de la Austria), în 3 august 1914 Germania a invadat Belgia. În 6 martie 1917 Statele Unite ale Americii intră în război. În 11 noiembrie 1918, ora 11 dimineaţa, războiul a luat sfârşit. Denumirea Primul Război Mondial nu a fost folosită decât după 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, până atunci fiind cunoscut ca Marele război sau Războiul mondial. Combatanţii războiului au fost Antanta şi Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari şi nu a implicat atâtea părţi pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face şi mai multe victime.

Mai multe la Wikipedia.org...


© Acest articol foloseşte material din Wikipedia® şi este licenţiat sub Licenţa GNU pentru Documentaţie liberă