Românii (de asemenea
rumâni, termen istoric învechit) sunt un popor
european membru al familiei
indo-europene. Poporul român s-a format în urma etnogenezei româneşti, pe la sfârşitul
secolului al VI-lea limba română şi poporul român erau, în linii mari, formate. Venirea
slavilor nu a făcut decât să nuanţeze caracteristicile
limbii române şi ale poporului român. Este acceptată ideea că românii s-au format atât la sud cât şi la nord de
Dunăre. După cucerirea romană din
106 în
Dacia (dar şi înainte de această dată în
Moesia) a luat naştere o populaţie daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influenţată de popoarele slave în
epoca migraţiilor, dar nu atât de mult încât să adopte
limba slavă ca limbă de circulaţie. În istorie aceştia deţin exonimul de
vlahi sau
valahi. În Bulgaria, precum şi în unele regiuni din Serbia (
Timoc),Grecia
[1] Macedonia si Cehia
[2], exonimul acesta este utilizat încă astăzi. O parte din
slavii care s-au stabilit în spaţiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilaţi de populaţia românească, abia ieşită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul
Şchei (de la
Braşov) provine tocmai de la denumirea dată de protoromâni
slavilor: şchiau „slav” <lat. sclavus „slav”. Însă cea mai mare parte a acestor
slavi a continuat migraţia către sud; aceştia au trecut
Dunărea şi i-au împins pe protoromânii de acolo spre Sud, în munţi. În acest fel, venirea slavilor i-a despărţit pe străbunii vorbitorilor dialectelor româneşti nordice (dialectul Daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar şi în unele areale sud-dunărene precum
Timoc sau
Dobrogea) de cele sudice (aromâna şi meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice) sau vestice (istroromâna vorbită în
Istria).